aradon.ro Web analytics





ARAD. Poliţiştii de frontieră arădeni au reuşit să prindă două persoane care încercau să iasă din România folosindu-se de acte false. Ion B. s-a prezentat la Turnu unde a prezentat o carte de identitate, dar aceasta era falsă.

NĂDLAC. Poliţiştii de frontieră de la Nădlac au depistat un adolescent în vârstă de 19 ani care a încercat să iasă ilegal din ţară prezentând la control un act de identitate fals. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că Viorel M. este din România însă documentul prezentat la frontieră este fals.

VĂRŞAND. Poliţiştii de frontieră de la Vărşand au descoperit 400 de pachete ţigări ce urmau a fi vândute în Spaţiul Schengen. La Punctul de Trecere a Frontierei Vărşand s-a prezentat pe sensul de ieşire din ţară, Radu S., în vârstă de 40 ani la volanul unui TIR încărcat cu textile din România, având ca destinaţie Marea Britanie.

Advertorial

PREVENIREA PIERDERII DE AUZ: ghid rapid

Local

Trimiși în judecată pentru un furt de acum aproape patru ani
Un mecanic de locomotivă și un alt angajat al unui operator privat au fost trimiși în judecată la aproape patru ani distanță de la momentul în care au fost prinși furând motorină.

Local

„Casa Verde”, disponibilă în 8 octombrie pentru arădeni
Programul „Casa Verde Fotovoltaice” 2024 este pe cale să demareze, arădenii putând să se înscrie în data de 8 octombrie.

Local

Aradul, proiect pilot pentru maşinile Tesla
Oraşul nostru a fost ales pentru un proiect pilot prin care arădenii pot încerca maşinile Tesla doar cu ajutorul unei aplicaţii.

Mapamond

Hamas condamnă atacul israelian asupra Beirutului, o „escaladare brutală”
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas, aflată în război cu Israelul în Fâşia Gaza, a condamnat vineri raidul aerian ţintit lansat în suburbia sudică a capitalei libaneze Beirut şi în care a fost ucis liderul unităţii de elită a grupării libaneze pro-iraniene Hezbollah, Ibrahim Aqil, împreună cu mai mulţi alţi comandanţi ai acestei grupări, apreciind că este vorba de o „escaladare brutală”, relatează AFP.

Mapamond

Armata israeliană confirmă uciderea şefului unităţii de elită şi a altor comandanţi Hezbollah. Iranul denunţă „nebunia” Israelului
Armata israeliană a confirmat vineri uciderea liderului unităţii de elită a grupării libaneze pro-iraniene Hezbollah, Ibrahim Aqil, împreună cu mai mulţi alţi comandanţi ai acestei grupări, într-un raid aerian ţintit efectuat mai devreme în suburbia sudică a capitalei libaneze Beirut, relatează agenţiile AFP şi Reuters.

Mapamond

Guvernul Serbiei aprobă reintroducerea serviciului militar obligatoriu
Guvernul Serbiei a aprobat vineri reintroducerea serviciului militar obligatoriu, desfiinţat în urmă cu 15 ani, a declarat preşedintele Aleksandar Vucic, citat de Reuters. 1

Mapamond

Curtea Supremă respinge participarea Partidului Verzilor la scrutinul din Nevada, ce ar fi dezavantajat-o pe Kamala Harris
Curtea Supremă a SUA a respins vineri restabilirea Partidului Verzilor pe buletinele de vot în statul Nevada pentru alegerile din 5 noiembrie, democraţii candidatei Kamala Harris reuşind astfel să o împiedice pe candidata respectivului partid, Jill Stein, să participe la scrutin în acest stat-cheie, transmite Reuters.

Local

40 de pompieri arădeni au ajuns la Galați
Aceștia se alătură altor o mie de salvatori din unitățile Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, detașați în sprijinul pompierilor gălățeni.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.