
Secretarul de stat în Ministerul Justiției, Mihai Pașca, a transmis că „în cadrul ședinței de guvern, la care am participat astăzi, a fost abrogată măsura privind obligativitatea completării formularului digital de intrare în România (PLF). Atenție totuși la călătoria în state care au menținut această măsură și care solicită în continuare completarea acestui formular”.
Local
Începând de marți, 25 februarie 2025, Primăria Municipiului Arad, prin intermediul operatorului contractat în acest scop, va demara lucrările pentru amplasarea insulelor ecologice digitalizate în 25 de locații din zona Calea Aurel Vlaicu. Lucrările sunt estimate să se realize pe durata următoarelor două săptămâni.
România
Miniștrii Agriculturii din Ungaria, Slovacia, România și Bulgaria au cerut Comisiei Europene să reintroducă cotele anterioare crizei, la expirarea actualelor măsuri comerciale care vizează produsele agricole din Ucraina, potrivit unei postări pe rețeaua X a ministrului ungar al Agriculturii, Istvan Nagy, transmite Interfax, citați de Agerpres.