NĂDAB. Un bărbat din Nădab a furat 270 de lei din pultul unei societăţi comerciale. Conform poliţiştilor de la Pâncota, Marian R., profitând de neatenţia vânzătoarei, a sustras din sertarul pultului, banii.
Această vorbă înţeleaptă din bătrâni sigur se potriveşte nu numai la cei ce lucrează în comerţ, ea ar trebui să fie general valabilă la toţi aceia care, prin munca şi profesia lor, se află în spatele unei tejghele, la un ghişeu sau pult, faţă în faţă cu cei pe care sunt chemaţi să-i deservească.
Poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale Cluj au depistat şi identificat pe Călin C. de 35 ani, din Gherla care este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie.
Conservatorii lui Friedrich Merz au câștigat duminică alegerile legislative din Germania, urmați de partidul de extremă-dreapta AfD, care a obținut cel mai bun scor din istoria sa, potrivit sondajelor la ieșirea de la urne realizate de televiziunile publice, relatează AFP.
Rezultatele extragerilor loto din data de 23-02-2025 sunt următoarele:
O filmare postată pe TikTok a stârnit controverse după ce o mamă și-a băgat copilul mic într-o cadă plină cu zăpadă, în toiul iernii, spunând că vrea să-l „călească” și să-l facă „spartan”. Imaginile au atras rapid atenția tuturor, iar autoritățile s-au autosesizat, verificând circumstanțele în care a avut loc incidentul.
3
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
5
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
2