Uneori poeții pot fi numiți și profeți. Fiindcă chiar așa își intitula Petru M. Haș (n. în 1947 la Mișca, Arad, d. în 14 februarie 2022): „Lectura de apoi”, una dintre cele mai bune cărți de poezie a anului semnată de el (antologie cu o prefață de Caius Dobrescu, ed. Brumar, 2009) pe care, iată, o comentăm acum postum.
Poetului Vasile Dan i s-a conferit, zilele trecute, titlul de cetățean de onoare al Gorjului, alăturându-se unor nume respectate ale literaturii române contemporane – de la Ana Blandiana și Nicolae Manolescu la Mircea Dinescu și Alex Ștefănescu – cu ocazia câștigării Premiului Național „Tudor Arghezi”, „Opera Omnia”, poezie, ediția a 37-a, mai, 2017. Premiul a fost votat secret de Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor din România și este cel mai important după cel de la Botoșani, „Eminescu”, acordat la fiecare 15 ianuarie.
Evenimente
Evenimentul este dedicat tinerilor cu vârste între 12 și 15 ani, iar în acest an, tema abordată este „Egalitatea de șanse și curajul de a fi diferit”.
Local
ARAD. Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de e-mail stefania.neagu@anaf.re.
ARADON Sport local
FCC Baschet UAV Arad primește astăzi vizita Rapidului în primul joc din tripla cu „giuleștencele”.
România
România şi Bulgaria se pot alătura pe deplin spaţiului Schengen de liberă circulaţie din ianuarie 2025, a declarat vineri ministrul de interne ungar, Sandor Pinter, care a adăugat că decizia finală va fi luată la reuniunea miniştrilor de interne ai UE din 11 decembrie, informează Reuters.