Sesiunea omagială - „150 de ani de la naşterea lui Vasile Goldiş” în Aula Magna a Academiei Române.
Jucătorul CFR Cluj, Vasile Maftei, care a fost titular sâmbătă seară în meciul împotriva celor de la Universitatea Cluj, a declarat că este încrezător că U Cluj nu se va desfiinţa, deoarece este o echipă cu tradiţie în fotbalul românesc şi cu suporteri care îşi încurajează de fiecare dată echipa.
Cu ocazia manifestărilor „Vasile Goldiş – 150 de ani de la naştere”, unde a participat şi d-na prof. univ. dr. Ecaterina Andronescu, ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, a fost lansat şi volumul de carte „Vasile Goldiş - „Părinte al patriei”, Viaţa şi Opera”, de Conf. univ. dr. Eugen Gagea. Prefaţa cărţii este semnată de prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”.
La 25 noiembrie 1862 se împlinesc 150 de ani de la naşterea marelui patriot român, om de cultură şi om politic, Vasile Goldiş. Personalitatea sa exemplară a marcat o epocă, impunându-l ca unul din corifeii Marii Uniri. Student eminent, apoi profesor, Vasile Goldiş s-a consacrat cu tenacitate pregătirii conştiinţelor celor din Ardeal şi Banat pentru realizarea idealului sacru al tuturor românilor - Marea Unire.
Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, în parteneriat cu Arhiepiscopia Aradului şi Primăria Municipiului Arad, în colaborare cu Consiliul Judeţean Arad, Prefectura Judeţului Arad şi Muzeul Memorial Universitar „Vasile Goldiş”, organizează în perioada 16-17 noiembrie 2012, la Teatrul „Ioan Slavici” şi în Aula Magna Universitaria din Cadrul UVVG, ample manifestări ştiinţifice dedicate împlinirii a 150 de ani de la naşterea marelui patriot şi om de cultură Vasile Goldiş, considerat de Octavian Goga „Părinte al Patriei”.
România
Membrii orchestrei folosesc instrumente vechi de 30 de ani sau instrumente aduse de acasă.
Mapamond
Blocul conservator, format din Uniunea Creștin-Democrată (CDU) și din aliatul bavarez al acesteia, Uniunea Creștin-Socială (CSU), și social-democrații germani au ajuns sâmbătă la un acord de principiu pentru formarea viitorului guvern al Germaniei, relatează AFP și Reuters.
România
Biroul Electoral Central (BEC) a precizat, sâmbătă, că urmează să se pronunţe cu privire la înregistrarea unei candidaturi la prezidenţiale în maxim 48 de ore de la depunere.
România
Prim-vicepreședintele interimar al PNL, Ciprian Ciucu, a afirmat, sâmbătă, că singurul care poate să-i învingă pe candidații care atacă democrația în România și atacă valorile occidentale este candidatul alianței PNL-PSD-UDMR și minorități, Crin Antonescu.
2
Mapamond
Autoritățile au anunțat vineri că actorul Gene Hackman a decedat din cauza unei afecțiuni cardiace, la o săptămână după ce soția sa, Betsy Arakawa, a murit în urma unei infecții cu hantavirus în locuința lor din Santa Fe. Hackman suferea de boala Alzheimer în stadiu avansat, potrivit The Associated Press şi Reuters.
Local
Structurile din teritoriu ale Ministerului Afacerilor Interne au împărțit, pe 8 martie 2025, flori arădencelor.
Local
8 Martie – Ziua Internațională a Femeii este sărbătorită în toată lumea, în unele țări fiind chiar declarată prin lege zi liberă. 8 Martie este o zi în care toate femeile sunt celebrate pentru realizările lor, fără a se ține cont de naționalitate, etnie, diferențe lingvistice, culturale, economice sau politice. Totodată, în această zi se trage un semnal de alarmă în privința discriminării și violenței. De 8 Martie, în unele culturi, femeilor și fetelor li se dau cadouri, flori sau alte atenții.
1