ARAD. Acţiunea „Vatra”, declanşată în septembrie pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor în domeniul producerii, prelucrării, achiziţionării şi comercializării produselor cerealiere şi de panificaţie, s-a soldat cu 7.400 de controale la societăţi cu acest profil economic, fiind aplicate 3.500 de sancţiuni.
SÂNTANA. Primăria oraşului Sântana în colaborare cu Asociaţia culturală „Ardeleana” din Bocsig au în derulare proiectul „Vatra folclorică Elek-Sântana-Grăniceri”, proiect implementat prin programul de cooperare transfrontalieră Ungaria- România.
Mapamond
Şeful Comitetului Militar al NATO, amiralul olandez Rob Bauer, a îndemnat luni companiile să fie pregătite pentru un scenariu de război şi să îşi adapteze în consecinţă liniile de producţie şi distribuţie pentru a fi mai puţin vulnerabile la eventualul şantaj din partea unor ţări precum Rusia şi China, potrivit Agerpes.
1
Evenimente
Ziua Națională a României va fi marcată, la Arad, printr-o serie de ceremonii ce se vor desfășura la Cimitirul „Eternitatea”, în Parcul „Mihai Eminescu” și în Piața Catedralei.
UT Arad
Arădenii dau peste FC Botoșani cu o zi înainte de Ajunul Crăciunului. Când ajung moldovenii acasă?
Local
425 de arădeni au primit cărți de identitate și cărți de identitate provizorii în weekendul alegerilor prezidențiale.
Local
Ilie Bolojan a preluat conducerea PNL, în urma deciziei de demisie a conducerii centrale, iar liberalii arădeni consideră că „PNL este pe mâini bune”.
Evenimente
Vernisajul și decernarea premiilor Salonului Internațional de Fotografie „Ars Fotografica”, ediţia a XXIV-a, va avea loc marți, 3 decembrie 2024, de la ora 17, la Sala Clio a Complexului Muzeal Arad.
ARADON Sport local
VELIKO GRADISTE. Echipa de Old Boys a „Bătrânei Doamne” s-a deplasat, zilele trecute, în Serbia, unde a onorat invitația formației similare de la Veliko Gradište, echipă prezentă în acest an la Turneul Stelele Banatului de la Caransebeș, existând o relație de prietenie între cele două grupări.