Deputatul PSD Florin Tripa se arată contrariat de poziţia vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Arad, Claudia Boghicevici (PNL), în ceea ce priveşte bugetarii. Aceasta se declară supărată de faptul că noua lege a salarizării nu avantajează atât de mult bugetarii. Ciudat este faptul că fosta deputată PDL a susţinut, în cursul anului 2010, tăierile de salarii ale bugetarilor.
Au modernizat câteva terenuri de fotbal, dar au pus lacăt pe porţi. Nu le pasă de copiii cartierelor, de sport în general. Nu au suflet şi nici conştiinţă. Au transformat terenurile de fotbal într-o „afacere”, doar pentru a aduce bani în plus la buget.
Primul pas ce trebuie făcut pentru a beneficia de aceste servicii: înscrierea ca persoană aflată în căutarea unui loc de muncă. Ulterior se poate obţine indemnizaţie de şomaj.
România
Vlad Pascu, șoferul drogat care în octombrie 2023 a accidentat mortal doi tineri și a rănit alți trei în localitatea 2 Mai, a fost condamnat vineri, de Judecătoria Mangalia, la 10 ani de închisoare.
România
Biroul Executiv al Partidului Umanist Social Liberal (PUSL) a validat, vineri, candidatura Laviniei Șandru pentru alegerile prezidențiale.
Local
Doi arădeni au fost arestați preventiv pentru trafic internațional și intern de droguri de risc. La percheziții, polițiștii au găsit prăjituri cu canabis, iar în mașina unuia dintre suspecți - care tocmai ridicase un colet cu 7 kilograme de canabis - oamenii legii au găsit cocaină și un pistol.
România
Poliția olandeză a dezvăluit identitatea și a publicat fotografiile a doi dintre cei trei suspecți arestați în legătură cu furtul din 25 ianuarie a patru piese arheologice din România, între care coiful de aur de la Coțofenești, expuse la Muzeul Drents din Assen (nord), transmite vineri EFE, care califică decizia poliției olandeze drept un demers neobișnuit.
Local
Un bărbat din Vladimirescu a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu executare, după ce a fost prins la furat la doar 5 zile după liberarea din penitenciar.