Asociaţia „Ion Andreescu” din Arad va invită să luaţi parte la vernisajul expoziţiei de grup restrans, care va avea loc miercuri, 9 septembrie, ora 18.00, la sala „Clio” din cadrul Complexului Muzeal Arad.
La vernisajele Simpozioanelor Internaţionale de Pictură şi Sculptură Monumentală în Lemn.
Salonul de vară al artiștilor de la Cenaclul Ion Andreescu vă așteaptă să le admirați lucrările la Sala Clio de pe strada Horia.
În expoziţia „Clujul tânăr şi uşor neliniştit”, deschisă la sala „Clio” a Complexului Muzeal Arad
Local
Consiliul pentru Dezvoltare Regională Vest își propune ca anul 2025 să fie un an al inovării.
România
Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului au respins, sâmbătă, propunerea de suspendare a președintelui Klaus Iohannis.
România
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, arată că una din schimbările importante prevăzute de noile planuri-cadru pentru învățământul liceal este că numărul de ore nu mai este alocat unor discipline în primul rând de către minister, ci au un cuvânt mai important de spus școala și elevul.
Mapamond
Elicopterul Black Hawk care s-a ciocnit cu un avion de pasageri miercuri la Washington se afla într-un zbor de antrenament pe o rută esențială pentru misiunea rar discutată de a evacua oficiali de rang înalt în eventualitatea unui atac asupra SUA, au declarat oficiali citați de Reuters.
Local
ISU Arad ar urma să se doteze cu echipamente de antrenament, totul cu fonduri europene nerambursabile.
România
Ministerul Educației și Cercetării a pus vineri în consultare publică planurile-cadru pentru liceu.
Mapamond
Fostul președinte al Germaniei, Horst Koehler, care a ocupat această funcție între anii 2004 și 2010, a murit sâmbătă, la vârsta de 81 de ani, au declarat autoritățile, informează AFP.
1