ARAD. Natalia Micalona şi-a lansat, zilele trecute, placheta de versuri „Suflete pereche” la Biblioteca Judeţeană.
ARAD. Tânăra poetă Natalia Micalona îşi va lansa astăzi, 28 octombrie, la ora 13.00, placheta de versuri „Suflete pereche”. Lansarea va avea loc în sala „Concordia” a Bibliotecii Judeţene în faţa unui auditoriu format din elevi de la Colegiul Tehnic şi de protecţie a mediului, şcoală pe care Micalona a absolvit-o.
Leona Lewis a susţinut luni seara primul ei concert din cariera. Din cauza emoţiilor, cântăreţa şi-a notat cateva cuvinte în palma, ca să-şi amintească versurile, dar fotografii au fost pe fază şi au surprins "fiţuica".
Local
După mai bine de trei ore de intervenție, pompierii au reușit să salveze 12 porci și un măgar.
Local
Un elev de clasa a VII-a de la Liceul Tehnologic „Stefan Hell” Sântana a fost bătut de un coleg de clasă și doi elevi din altă școală, vineri dimineață. Victima a ajuns la spital.
Local
Rețele Electrice Banat a transmis că în județele Arad, Timiș, Hunedoara și Caraș Severin sunt 61 de localități afectate de vijeliile de azi noapte.
Local
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, vineri, o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă până sâmbătă dimineaţa în trei bazine hidrografice.