
Aflată în lupta pentru supravieţuire, CS Glogovâţ a fost la doar câteva secunde de o remiză în disputa cu Victoria Felnac. Numai că experienţa trupei pregătite de prof. Dan Cuedan şi-a spus cuvântul în prelungiri, când R. Popa a „lovit” decisiv. Până atunci, Băd (penalty, min. 63), respectiv, R. Ardelean (penalty, min. 90) au punctat pentru cele două echipe.

Şoimii Lipova este tot mai aproape de a-şi asigura locul doi la finalul turului Ligii 4 la fotbal, după succesul, scor 3-1 (goluri semnate de: Paşcu, Filimon-2, respectiv, Dubeştean), conturat pe „sinteticul ” de pe Şega în faţa incomodei echipe Victoria Felnac. Şi aşteaptă paşii greşiţi ai celor de la Chişineu Criş în ultimele două runde ale sezonului de toamnă, pentru a mai recupera din pasivul de cinci puncte.

Se tot caută soluţii pentru un prim unsprezece competitiv la Şoimii, iar „Bebe” Mitu a primit un ajutor de la fostul său antrenor, Dan Cuedan (foto). S-a organizat rapid un meci la Felnac, ieri după-amiază, tocmai pentru ca tehnicianul de conjunctură al pâncotanilor să-i vadă la lucru pe noii sosiţi. În probe, că valoare nu prea au.
Mapamond
Conservatorii lui Friedrich Merz au câștigat duminică alegerile legislative din Germania, urmați de partidul de extremă-dreapta AfD, care a obținut cel mai bun scor din istoria sa, potrivit sondajelor la ieșirea de la urne realizate de televiziunile publice, relatează AFP.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 23-02-2025 sunt următoarele:
România
O filmare postată pe TikTok a stârnit controverse după ce o mamă și-a băgat copilul mic într-o cadă plină cu zăpadă, în toiul iernii, spunând că vrea să-l „călească” și să-l facă „spartan”. Imaginile au atras rapid atenția tuturor, iar autoritățile s-au autosesizat, verificând circumstanțele în care a avut loc incidentul.
3
România
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
5
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
2