CONSTANŢA - Vicecampioana României la volei masculin, CVM Tomis Constanţa, a reuşit să-l legitimeze pe lituanianul Arvidas Miseikis, după ce l-a transferat pe danezul Mads Ditlevsen.
ARAD. Sala UAV, din cartierul Micălaca, a fost gazda Campionatului Naţional Universitar de baschet feminin, câştigat de Univ. „1 Decembrie 1918”, 60-39 în finala cu Univ. Transilvania Braşov.
Luptătorii antrenați de Spiridon Stanciu au pierdut în fața dinamoviștilor, care au venit la finală cu generali și colonei.
ARAD. CS Municipal Arad a cucerit, în această lună, medaliile de argint în cadrul Superligii feminine de tenis de masă, fapt care i-ar fi dat dreptul de a se înscrie în competiția europeană ETTU Cup.
BUCUREŞTI. Luptătorii antrenaţi de Spiridon Stanciu au fost la un pas de a furniza marea surpriză, dar au pierdut pe final cu Dinamo.
Conservatorii lui Friedrich Merz au câștigat duminică alegerile legislative din Germania, urmați de partidul de extremă-dreapta AfD, care a obținut cel mai bun scor din istoria sa, potrivit sondajelor la ieșirea de la urne realizate de televiziunile publice, relatează AFP.
Rezultatele extragerilor loto din data de 23-02-2025 sunt următoarele:
O filmare postată pe TikTok a stârnit controverse după ce o mamă și-a băgat copilul mic într-o cadă plină cu zăpadă, în toiul iernii, spunând că vrea să-l „călească” și să-l facă „spartan”. Imaginile au atras rapid atenția tuturor, iar autoritățile s-au autosesizat, verificând circumstanțele în care a avut loc incidentul.
1
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
4
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
1