Fostul vicepremier Liviu Dragnea va sosi, vineri, la Arad, unde se va întâlni cu liderii organizaţiei PSD. Vizita are loc în contextul unui turneu pe care Dragnea şi secretarul general al PSD, Andrei Dolineaschi, îl efectuează, pentru a pune la cale, împreună cu organizaţiile judeţene, strategia pentru perioada următoare şi pentru alegeri.
„Reprezentanţii puterii nu au cuvânt la Bucureşti”
Potrivit Agenţiei Naţionale de Integritate, Radu Demetrescu e incompatibil întrucât deţine şi calitatea de comerciant persoană fizică.
Fostul viceprimar de Moneasa, Teodor Moroșteș, fermierul Florin Bortiş și funcționarul Marinel Urs au fost trimiși în judecată.
FELNAC. Viceprimarul comunei Felnac a fost implicat, duminică dimineața, într-un incident rutier, în urma căruia s-a ales cu o fractură la mână. Vicele se afla în autoturism alături de o altă persoană, cea care a și declarat polițiștilor că era la volan.
Local
Evenimentul rutier a avut loc miercuri seara, în jurul orei 21. Potrivit primelor informații, oferite de Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Arad, în accident au fost implicate două autoturisme.
România
Polițiștii români l-au depistat, miercuri, pe fugarul Ionuț Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, iar în prezent sunt îndeplinite procedurile judiciare pentru punerea în executare a mandatului emis de Tribunalul București, potrivit oficialilor din Poliția Română.
Mapamond
Legendara formaţie de heavy metal Black Sabbath, în formula sa originală, va cânta pentru prima dată în ultimii 20 de ani la un concert unic, organizat în această vară la Birmingham, în Anglia, au anunţat miercuri organizatorii, transmite Reuters.
Local
Femeia s-a adresat în scris primarului Călin Bibarț, solicitându-i să ofere lămuriri „privind substanțele care se deversează în atmosferă în mod continuu și în cantități enorme.”
4
Local
Proiectul “Școala părinților”, demarat în cursul anului școlar 2023-2024, continuă și în acest an școlar, cu o echipă extinsă. Prima întâlnire cu părinții a avut loc la Șiria.