NĂDLAC. Poliţiştii de la Poliţie oraşului Nădlac au prins doi bulgari care au acţionat, în iunie 2014, prin „metoda cauciucul” pe raza oraşului.
O femeie de 61 de ani din satul Bruznic a murit după ce a consumat carne de porc. Soţul ei e în stare foarte gravă. Alte 22 de persoane, între care 5 copii, sunt internate la Spitalul Judeţean Arad.
COVĂSÂNŢ. Un bărbat care conducea un microbuz, deşi nu avea permis auto, a intrat într-o maşină, pe urmă a încercat să-l împiedice pe şoferul autoturismului să sune la 112, iar într-un final conducătorul auto vinovat a fugit de la locul accidentului.
Acoperişul şi podul unei case din Chişineu Criş au luat foc. Proprietarul casei a suferit arsuri pe mâni, încercând să stingă incendiul.
LIPOVA. L-a tâlhărit apoi i-a cerut bani ca să-i înapoieze ce i-a furat. Aceasta este metoda prin care un bărbat s-a gândit că ar putea face rost de bani. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova, însă, au cerut arestarea acestuia.
Local
La momentul în care era anunțată demisia Președintelui României, Asociația Municipiilor din România (AMR), era în plină ședință de lucru, la Parlament, ședință la care participau și mai mulți lideri politici.
Mapamond
Donald Trump a evocat luni posibilitatea ca Ucraina să devină rusă într-o zi, declarând că doreşte acces pentru SUA la pământurile rare ucrainene în schimbul ajutorului american pentru Kiev în faţa Rusiei, informează AFP.
România
Președintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat, luni, că se suspendă din partid, ca urmare a faptului că va prelua funcția de președinte interimar al României, precizând că în ședința Biroului Politic Național îl va propune pe Cătălin Predoiu ca șef interimar al partidului.
România
Demisia lui Klaus Iohannis din funcția de președinte al României a ajuns, luni, la Parlament.
România
Curtea Constituțională a primit luni seară cererea pentru a constata vacanța funcției de președinte al României, în urma demisiei lui Klaus Iohannis de la Palatul Cotroceni.