
Comisia de Disciplină din cadrul Asociaţiei Judeţene de Fotbal Arad a avut de analizat două cazuri de violenţă asupra arbitrilor. Astfel, jucătorul Ştefan Puleac (Şoimii Archiş) a primit o suspendare de doi ani de zile şi o amendă de 1200 lei pentru violenţele exercitate asupra arbitrului-asistent Robert Cristea la jocul Şoimii Archiş-Crişul 2 Chişineu Criş (scor 0-3), din etapa 14, Liga 6, Seria B.
România
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
1