
Doctorul Virgil Musta de la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara face parte din echipa care a vindecat sute de pacienți de Covid-19. Doctorul din Timișoara consideră că ar trebui să purtăm mască de protecție în locuri aglomerate și să aplicăm regulile de igienă chiar și atunci când pandemia de coronavirus ia sfârșit. „Cred că la un moment dat va trebui să schimbăm puțin normalitatea cu care am fost obișnuiți”, spune doctorul din Timișoara.

Doctorul Virgil Musta face o analiză la trei luni de la declanșarea pandemiei de SARS-Cov2. Medicul din Timișoara, care luptă cu Covid-19 încă de la apariția primului caz din vestul țării, transmite că la Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș din Timișoara toți cei care au fost infectați cu Covid-19 și au decedat au avut cel puțin o boală asociată.

Tratamentul cu anticoagulant pentru pacienții cu Covid-19 de la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” începe să dea roade la Timișoara. Doctorul Virgil Musta spune că niciun pacient care a primit acest tratament cu anticoagulant și antiinflamator nu a mai ajuns să fie intubat în terapie intensivă. Au fost cazuri care au ajuns în această secție, dar fără să necesite intubare.
Mapamond
Conservatorii lui Friedrich Merz au câștigat duminică alegerile legislative din Germania, urmați de partidul de extremă-dreapta AfD, care a obținut cel mai bun scor din istoria sa, potrivit sondajelor la ieșirea de la urne realizate de televiziunile publice, relatează AFP.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 23-02-2025 sunt următoarele:
România
O filmare postată pe TikTok a stârnit controverse după ce o mamă și-a băgat copilul mic într-o cadă plină cu zăpadă, în toiul iernii, spunând că vrea să-l „călească” și să-l facă „spartan”. Imaginile au atras rapid atenția tuturor, iar autoritățile s-au autosesizat, verificând circumstanțele în care a avut loc incidentul.
1
România
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
4
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
1