
Preşedintele Partidului România Unită, filiala Arad, Adrian Mureşan, este indignat de reacţiile la formarea „Patrulei Vlad Ţepeş” şi cere organelor abilitate să ia măsuri de urgenţă împotriva membrilor „Legiunea secuiască”, organizaţie extremistă care activează pe teritoriul României, ca şi multe altele.
Viitoare colaborare între Acad. Ionel Valentin Vlad și Institutul de Științe ale Vieții al UVVG.
UT Arad
Trupa antrenată de Mircea Rednic pornește la drum cu un meci la Arad, contra celor de la Oțelul Galați, duminică, de la ora 18.
UT Arad
Arădenii au ratat ocaziile lor, iar „câinii roșii” au punctat exact când aveau nevoie.
România
Parchetul General a anunțat luni că s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de instigare publică, în legătură cu postarea liderului AUR, George Simion, în care a instigat la „jupuirea în piața publică” a membrilor Biroului Electoral Central care au invalidat candidatura lui Călin Georgescu.
ARADON opinii
Nestatornică și nehotărâtă între soare și frig, vestitoarea primăverii, cea care pornește circuitele clorofilei dăruindu-ne forțe noi și soare proaspăt: MARTIE!