
34 de percheziții domiciliare au loc în această dimineață pe raza județelor Arad, Ilfov, Argeș, Dâmbovița, Teleorman, Olt, Sibiu, Vâlcea, Vrancea, Galați și în municipiul București, în vederea destructurării unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți. În județul Arad, anchetatorii au descins în comuna Vladimirescu, unde au pus în aplicare un mandat de aducere.
România
Miniștrii Agriculturii din Ungaria, Slovacia, România și Bulgaria au cerut Comisiei Europene să reintroducă cotele anterioare crizei, la expirarea actualelor măsuri comerciale care vizează produsele agricole din Ucraina, potrivit unei postări pe rețeaua X a ministrului ungar al Agriculturii, Istvan Nagy, transmite Interfax, citați de Agerpres.
Local
Prima donație de acest fel a ajuns la Spitalul Județean în luna decembrie a anului trecut, iar acum stocul a fost refăcut.
România
Conducând după ce au consumat alcool sau fără permise valabile, mai mulți arădeni au fost depistați în trafic de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad.
Local
Un șofer băut a provocat un accident pe Bulevardul Revoluției, colț cu strada Nicolae Grigorescu.