aradon.ro Web analytics





Doi morţi şi trei răniţi într-un accident rutier produs la ieşirea din Arad spre Vladimirescu, în zona Selgros. Traficul rutier este blocat în zona producerii accidentului.
BUCUREŞTI. Cadou otrăvit din partea FR Fotbal. Oficialii CS Vladimirescu au fost înştinţaţi că au rămas fără două puncte din zestrea de cinci strânsă în turul actualului sezon de Liga III.
Vladimirescu. Deşi se spunea că fuziunea dintre CS Vladimirescu şi Crişul Chişineu Criş va fi pusă pe hârtie, momentan acest lucru nu s-a întâmplat, iar managerul celor de la CS Vladimirescu, Cristi Sculici (foto) ar vrea că totul să fie pus la punct cât mai repede, pentru a putea începe cu adevărat munca.

Chişineu Criş. Este limpede, cele două părţi au bătut palma, în cursul zilei de sâmbătă, iar CS Vladimirescu se va muta, oficial, la Chişineu Criş. Micile „chichiţe” au fost şi ele rezolvate, aşa că nu mai există niciun impediment pentru ca „frăţia” să fie şi pe hârtie, actele urmând să se semneze în cursul zilei de azi, dacă nu intervine ceva.

Local

600 de senzori de parcare pe Bulevardul Revoluției
ARAD. Nu mai puțin de 600 de senzori de parcare urmează să fie montați de-a lungul Bulevardului Revoluției, ca parte a sistemului inteligent de parcare ce va fi pus în funcțiune anul viitor, grație unei finanțări obținute prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

Mapamond

O banană lipită cu bandă adezivă pe perete, s-ar putea vinde cu peste 1 milion de dolari la licitaţie
Controversata operă de artă „Comedian”, realizată de Maurizio Cattelan, care constă dintr-o banană lipită cu bandă adezivă pe un perete, ar putea să se vândă cu peste 1 milion de dolari la o licitaţie, un expert afirmând că „publicul va decide adevărata sa valoare”, informează vineri PA Media/dpa.

Local

Amenzi pentru bicicliști și utilizatorii de trotinete
Poliția Locală a aplicat o serie de amenzi bicicliștilor și utilizatorilor de trotinete care au circulat pe trotuar, încălcând prevederile legale. 1

Mapamond

Serviciile de informaţii olandeze confirmă desfăşurarea de trupe nord-coreene în sprijinul Rusiei în Ucraina
Serviciile de informaţii ale Ţărilor de Jos confirmă că Rusia a desfăşurat cel puţin 1.500 de soldaţi din Coreea de Nord pentru a lupta de partea armatei ruse împotriva Ucrainei, a anunţat vineri ministrul olandez al apărării, Ruben Brekelmans, informează Reuters.

Local

Le-a promis angajarea în Ministerul de Interne în schimbul a 8000 de euro și 7000 de lei
Un arădean a pretins sume de bani în euro și lei pentru a facilita angajarea a două persoane la Poliția de Frontieră Oradea și Subunitatea de Pompieri Ineu.

Local

Conferința națională de storytelling, la Universitatea „Aurel Vlaicu”
Evenimentul se va deschide pe 31 octombrie, la ora 14:00, în sala festivă din Complexul M (strada Elena Drăgoi, nr. 2) cu lucrările în plen.

Local

Drepturi și obligații: adeverințe de vechime
Acțiunea de informare și conștientizare a angajatorilor și salariaților cu privire la eliberarea adeverințelor de vechime va fi derulată de ITM Arad.

ARADON Sport local

LT Cermei – Progresul Pecica, meciul zilei în C9

UT Arad

Arbitru cu mari probleme la UTA – Gloria Buzău
1

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.