Cine e cea mai frumoasă dintre arădence? Dar cea mai fotogenică? Cine va pleca acasă cu titlul de Miss Fotogenie? Veţi afla toate acestea pe www.aradon.ro. În plus, veţi putea decide chiar dvs. cine consideraţi că e cea mai fotogenică dintre concurentele de la Miss Arad 2017, concurs care va avea loc pe data de 21 iulie, la Teatrul Ioan Slavici din Arad.
Inițiativa privind redefinirea familiei, adoptată de Camera Deputaților. Doar 22 de voturi contra - Această inițiativă cetățenească pentru revizuirea Constituției prevede că „familia se întemeiază pe căsătoria liber consfințită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor”.
Mapamond
Miniştrii de interne din Uniunea Europeană vor vota pe 12 decembrie cu privire la propunerea Ungariei de a permite României şi Bulgariei să adere cu frontierele terestre la spaţiul Schengen, a declarat premierul ungar Viktor Orban, vineri, într-o conferinţă de presă la Budapesta, după convorbirile avute cu omologul său român Marcel Ciolacu, transmite agenţia ungară de presă MTI.
1
Local
ARAD. Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara informează că, în perioada 23 noiembrie - 2 decembrie, se vor desfășura două transporturi cu depășiri pe traseul: Nădlac II PTF – A1 – A11 – Centura Arad - DN 7 – Ilia – A1 – A10 – Turda – A3 – Nădășelu – DN 1F – Cluj Napoca – Centura Apahida Vâlcele - DN 1C - DN 17 – Beclean – DN 17 – Centura Bistrița – DN 17 – Gura Humorului – Varianta de Ocolire Suceava – DN 2 – DN 28 – Târgu Frumos – DN 28 – DN 28D – DN 28 – DN 24B – Albița PTF.
România
Austria şi-a arătat vineri disponibilitatea de a ridica dreptul de veto în privinţa aderării complete a României şi Bulgariei în spaţiul de liberă circulaţie Schengen, ultimul obstacol pentru cele două ţări est-europene după o lungă aşteptare, transmite AFP.
Local
Oraşul Pecica vrea să-şi creeze propriul serviciu de transport public local, cu autobuze electrice, pentru a lega principalele puncte de interes de pe cei 100 de kilometri de străzi, dar şi pentru a facilita deplasarea către zonele industriale şi satele aparţinătoare Turnu şi Sederhat.
Local
În prezența a aproximativ 150 de preoți și diaconi și a peste 1.000 de credincioși, ierarhii arădeni au pus piatra de temelie pentru biserica Schitului „Izvorul Tămăduirii” de la Frumușeni.
2
Evenimente
Evenimentul este dedicat tinerilor cu vârste între 12 și 15 ani, iar în acest an, tema abordată este „Egalitatea de șanse și curajul de a fi diferit”.
1
Local
ARAD. Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de e-mail stefania.neagu@anaf.re.