
Baschetul masculin arădean nu trăieşte doar din amintirile unui West Petrom ce domina cu auritate întrecerea internă. O dovedeşte tânărul baschetbalist Marius Iliescu, component al BC Valbon - singurul club din Arad care participă în întrecerile naţionale juvenile - recent selecţionat în echipa naţională Under 15 a României.
ARAD. Născută din cenuşa West Petrom-ului, noua echipă de baschet masculin a Aradului, se află în faţa primei întâlniri oficiale în faţa iubitorilor sportului cu mingea la coş din oraşul nostru.
ARAD. Născută din aşchiile campioanei de odinioară, West Petrom, noua echipă de baschet masculin a Aradului, West Olympia Phoenix, şi-a aflat adversarele din viitorul sezon de Divizia B.
România
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
1