

Microsoft retrage versiunea pentru consumatori a motorului de căutare Internet Explorer. Planul a fost anunţat anul trecut, Internet Explorer 11 devenind astfel ultima versiune. Internet Explorer a debutat pe computerele desktop Windows în 1995 şi, până în 2004, a acaparat 95% din piaţă. Dar acum, Google Chrome, Safari de la Apple şi Mozilla Firefox sunt dominante.
ARAD. Timp de trei săptămâni, mai mulţi nevăzători din Arad au urmat un curs de calculatoare la Liceul Special „Sf. Maria”, cu sprijinul directoarei Florentina Cirin şi implicarea profesorilor Tatiana şi Aurel Pătru.
România
Biroul Electoral Central a decis, vineri, să sesizeze organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, ca urmare a amenințărilor primite de membrii săi pe rețelele de socializare.
Mapamond
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o țară tulburată în fața amenințărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.
România
Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș a făcut publice informații șocante referitoare la motivele care au condus la arestarea a trei angajați ai Spitalului de Psihiatrie și Măsuri de Siguranță din Ștei și punerea celui de-al patrulea sub control judiciar, sub acuzația că au agresat fără motiv mai mulți pacienți.
2
România
Președintele AUR, George Simion, și-a depus vineri candidatura la Biroul Electoral Central pentru alegerile prezidențiale din luna mai.
1
România
Deputatul George Becali a anunțat vineri că a demisionat din AUR, exprimându-și nemulțumirea față de decizia partidului de a strânge semnături pentru Anamaria Gavrilă, lidera POT, în vederea candidaturii acesteia la alegerile prezidențiale, potrivit News.ro.
3
România
Premierul Marcel Ciolacu a transmis, joi, o clarificare privind noile cărți de identitate ce vor fi emise începând cu 20 martie 2025.
1