aradon.ro Web analytics





Reprezentanţii Aeroportului Internaţional Cluj au declarat prin intermediul unui comunicat de presă că îşi menţin disponibilitatea pentru continuarea dialogului cu compania WizzAir cu respectarea legislaţiei naţionale şi europene în vigoare, dar că în paralel, în situaţia în care aceste minime cerinţe nu vor putea fi respectate, Aeroportul va demara consultări cu alte companii aeriene pentru acoperirea rutelor lăsate libere de compania WizzAir, existînd semnale certe de interes din partea altor companii similare.

Potrivit reprezentanţiilor Aeroportului Cluj-Napoca informaţiile prezentate în conferinţa de presă organizată de operatorul aerian Wizz Air nu sunt întemeiate având în vedere că potrivit legislaţiei naţionale şi europene aplicabile României ca membră a UE, aeroportul clujean trebuie să asigure respectarea cadrului de reglementare specific şi implicit a principiilor privind aplicarea de tarife nediscriminatorii tuturor companiilor aeriene.

Zborurile Wizz Air în perioada 12-16 mai vor fi operate de pe Aeroportul Târgu Mureş, datorită faptului că Aeroportul Cluj Napoca va fi închis în perioada 12 mai (ora 8:00) - 16 mai (ora 8:00) din cauza lucrărilor de reparaţii ce vor fi executate la pista de decolare-aterizare.

România

Copil transportat sub luneta mașinii, surprins în Timișoara
În contextul în care în Timișoara și în județul Timiș au loc zilnic accidente și polițiștii îndeamnă la măsuri de siguranță, doi părinți au dat dovadă de o neglijență crasă pe o arteră circulată din oraș.

Mapamond

Administrația Trump publică documente despre asasinarea senatorului Robert F. Kennedy
Arhivele Naționale ale SUA au publicat mii de pagini de documente legate de asasinarea senatorului Robert F. Kennedy, potrivit site-ului agenției, ca urmare a ordinului președintelui Donald Trump de a publica informații clasificate anterior, relatează Reuters.

UT Arad

Sărbătoare stricată pe jumătate
UTA nu a reușit să treacă de Sepsi, după un joc neconvingător al elevilor antrenați de Mircea Rednic.

UT Arad

Prima repriză UTA - Sepsi, în imagini, cu coregrafia specială a fanilor
1

Mapamond

Slăbirea extremă, un nou fenomen pe TikTok. Franţa sesizează Comisia Europeană
Ministrul francez pentru afaceri digitale, Clara Chappaz, a anunţat vineri că a sesizat Comisia Europeană şi autoritatea naţională de reglementare a mass-media cu privire la fenomenul „Skinnytok” de pe reţeaua socială TikTok, care promovează slăbirea extremă.

Mapamond

Robbie Williams le spune fanilor că selfie-urile şi abordările îi provoacă disconfort şi panică
Cântăreţul britanic Robbie Williams le-a spus fanilor că solicitările de selfie-uri îi provoacă disconfort şi panică, după ce a fost abordat de mai multe persoane în timpul unui zbor recent, relatează vineri PA Media/dpa.

Mapamond

Mii de persoane participă la procesiunea Drumul Crucii din Ierusalim
Mii de pelerini s-au alăturat procesiunii anuale a Drumului Crucii în oraşul vechi din Ierusalim, în timp ce creştinii din întreaga lume celebrează Vinerea Mare, relatează dpa.

Local

Misiuni de suflet ale jandarmilor arădeni
În Vinerea Mare, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad au demonstrat încă o dată că solidaritatea și implicarea pot aduce lumină și speranță acolo unde este cel mai mare nevoie.

Local

FOTO | „Drumul Crucii” a adunat credincioșii la Mănăstirea Hodoș-Bodrog
În Vinerea Patimilor, credincioșii ortodocși au urmat ritul bisericii și au săvârșit „Drumul Crucii”, procesiune ce se desfășoară la Mănăstirea Hodoș-Bodgrog.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.