Șapte persoane au fost internate la Boli Infecțioase după ce au mâncat gulaș la Zilele Șimandului.
Mii de arădeni s-au înghesuit duminică, pe Ștrandul Neptun, pentru o porție de tocăniță. Că a fost cu varză, că a fost cu macaroane sau cu fasole, mâncarea i-a făcut pe arădeni să stea și câte o oră la coadă.
A fost show ieri seară, pe ștrandul Neptun. "Zilele Aradului" i-au adus pe scenă pe Sore, Cabron, Grasu XXL și Holograf. S-a cântat live și s-a cântat bine. Copii, adulți, toți au cântat alături de artiștii lor preferați până aproape de miezul nopții.
ARAD. Câteva sute de arădeni au ales să îşi petreacă seara de vineri pe ştrand, acolo unde Filarmonica de Stat Arad a acompaniat una dintre cele mai speciale voci ale ţării, Cezar Ouatu, cel care a reprezentat România la Eurovision.
21 de copii de la grădiniţa „Bambi”, însoţiţi de educatoarele lor, au venit, ieri, la „Atelierul de pictură”, deschis în faţa Hotelului Continental în cadrul „Zilelor Aradului”.
Mapamond
Ucraina a acceptat termenii unui acord asupra resurselor sale minerale cu Statele Unite, fără clauze nefavorabile Kievului, iar președintele Volodimir Zelenski l-ar putea semna încă de vineri în cursul unei vizite la Washington, a indicat marți un înalt responsabil ucrainean, citat de AFP.
România
Atenție! Imagini cu puternic impact emoțional! O femeie a murit pe loc după ce o bucată de gheață de pe o clădire s-a prăbușit peste ea în Chiajna, Ilfov.
Mapamond
Noi imagini obținute prin telescopul VLT (Very Large Telescope), aparținând Observatorului European Austral (ESO), au identificat o galaxie eliptică neobișnuită care își canibalizează vecinii mai mici și care pare să se apropie de o nouă țintă, transmite Space.com care citează un studiu publicat în revista Astronomy & Astrophysics.
România
Candidatul PSD, PNL și UDMR la alegerile prezidențiale, Crin Antonescu, afirmă că România nu trebuie să trimită trupe în Ucraina.
Local
Reprezentanții Registrului Auto Român spun că multe piese din schimb care ajung pe piață sunt neconforme.
1
România
Președintele interimar Ilie Bolojan a explicat în cursul zilei de marți, 25 februarie prin intermediul unui mesaj video de ce a chemat partidele politice la consultări înainte de Consiliul European.
Local
Echipa de robotică a Liceului Național de Informatică din Arad a dominat competiția desfășurată la Timișoara.
Local
ARAD. Deputatul PNL Arad Geanina Pistru a arătat, într-o declarație politică susținută în Parlament, că reformele și dezvoltarea sunt prioritare.
Local
Bărbatul a fost arestat preventiv pentru faptele săvârșite între anii 2022 și 2024.