ZIMANDU NOU. Derby-ul Campionatului Judeţean Onoare, Seria A, s-a desfăşurat duminică la Zimandu Nou, acolo unde echipa din localitate, aflată pe locul doi înaintea meciului, a înfruntat lidera, Semlecana Semlac.
Printr-un Comunicat, câţiva tineri din Zimandu Nou, despre care liderul Noii Drepte Arad, Angel Popescu, spunea că se antrenează în tabere paramilitare din Ungaria, îi răspund acestuia, acuzându-l că este dezinformat şi, la rândul său, dezinformează opinia publică.
Luni seara, 25 noiembrie, câteva sute de tineri s-au adunat în Piața Universității din București pentru a protesta împotriva lui Călin Georgescu, candidat în turul al doilea al alegerilor prezidențiale.
Turul întâi s-a încheiat cu o surpriză de proporții pentru mai toată lumea. Lupta în turul al doilea se va purta între independentul pro-rus Călin Georgescu și USR-ista pro-europeană Elena Lasconi. Câți români au votat, ce județe au excelat la prezență, care au fost codașele, unde a câștigat fiecare dintre principalii candidați și cine este marele pierzător al scrutinului de duminică?
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a anunţat, luni, că liberalii o vor susţine, „fără niciun fel de negociere”, pe Elena Lasconi, candidatul USR, în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale.
1
Luni după-masă organizația USR Arad a transnmis un comunicat de presă prin care le mulțumește arădenilor pentru vot, mobilizare și încredere.
1
Candidatul PNL la alegerile prezidenţiale, Nicolae Ciucă, a demisionat, luni, din funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal.
2