ARAD. În fiecare an, în prima duminică a lunii iulie se aniverseaza Ziua Justiţiei . Cu această ocazie, Tribunalul Arad şi-a prezentat raportul de activitate pe primul semestru al anului 2010.
ARAD.Tribunalul Arad a marcat 140 de ani de la înfiinţarea instituţiei, aniversând totodată şi Ziua Justiţiei1872.
BUCUREŞTI. De Ziua Justiţiei, procurorul general al României, Codruţa Kovesi, a nominalizat 269 de procurori pentru merite deosebite. În urma consultării cu procurorii cu funcţii de conducere din cadrul Ministerului Public, pentru merite deosebite în activitatea profesională desfăşurată în perioada 2010-iunie 2011, au fost evidenţiaţi procurori din cadrul tuturor unităţilor de parchet, cu ocazia ceremoniei dedicată Zilei Justiţiei.
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
Dr. Gheorghe Domșa s-a stins din viață subit, chiar în ziua în care ar fi trebuit să își sărbătorească aniversarea.
Timp de o săptămână elevii arădeni sunt în vacanță. Supranumita „vacanță de schi” delimitează modulele III și IV ale anului școlar.
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Dragobete, suplimentând fondul de câștiguri al categoriei I pentru jocurile Loto 6/49 (100.000 de lei), Joker (50.000 de lei) și Loto 5/40 (25.000 de lei), a anunțat compania.
Duminică dimineața, la ora 9:00, transportul agabaritic ce trebuie să ajungă la Termocentrala Mintia a pornit de la Nădlac.
Meciul de la Arad va fi condus de Horațiu Feșnic, același arbitru care a fost la centru și în partida tur.