Realizată de studiourile DreamWorks, “Kung Fu Panda” este nominalizată, printre altele, la categoriile cel mai bun film animat, cea mai bună regie, muzică şi grafică, cel mai bun scenariu, dar şi pentru cea mai bună voce – Dustin Hoffman, pentru personajul Shifu.
Oarecum surprinzător, producţia studiourilor Pixar, “Wall E”, este doar pe locul doi în topul favoriţilor la Annie Awards 2009, în ciuda faptului că, la gala Oscar tradiţională, pelicula va fi în cărţi să câştige atât premiul pentru cea mai bună animaţie, cât şi statueta pentru cel mai bun film al anului, ceea ce ar fi o premieră pentru o peliculă de animaţie.
Alte filme nominalizate la Annie Awards 2009 sunt “Bolt” (produs de Walt Disney), “$9.99” (Sherman Pictures/Lama Films) şi “Waltz with Bashir” (Sony Pictures Classics).
Gala Annie Awards 2009 se va desfăşura pe 30 ianuarie la Royce Hall UCLA, în Los Angeles, California, iar premiile Oscar vor fi acordate pe 22 februarie, tot la Los Angeles.
Citiți principiile noastre de moderare aici!