“Încă nu am văzut acest film, dar urmează să o facem şi vom discuta cu cei de la Prorom (deţinătorii drepturilor de difuzare şi pentru România – n.r.). Rămâne să vedem ce versiune am putea aduce: cea originală sau cea cenzurată. Dacă vom considera că, din cauza scenelor de violenţă şi nuditate prezentate, există posibilitatea să nu avem cerere pentru el, am putea chiar să renunţăm la a-l aduce în România. Chiar dacă este regizat de Lars von Trier, pe noi ne interesează şi partea comercială”, a explicat directorul Ro Image 2000, Oana Stoenescu.
Tot Stoenescu a mai precizat că data orientativă stabilită pentru lansarea în cinematografele româneşti, în cazul unei decizii favorabile cu privire la difuzare, este 9 octombrie, iar în cazul unei decizii nefavorabile, publicul român ar putea vedea, totuşi, filmul pe DVD sau la TV.
“Antichrist” va avea premiera în România sâmbătă, la Cluj Napoca, în cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania, unde va beneficia de proiecţia variantei necenzurate, potrivit organizatorilor festivalului.
Pelicula regizată de Lars von Trier, cu un buget de 11 milioane de dolari, a participat la competiţia oficială de la Cannes, unde actriţa principală, Charlotte Gainsbourg a fost recompensată cu premiul pentru cea mai bună interpretare feminină. Filmul a stârnit atât reacţii pozitive, mai ales în rândul criticilor danezi, cât şi recenzii negative din partea altor critici şi a presei de specialitate pentru “scenele de sexualitate şi violenţă extremă prezentate într-un show horror”.
Personajele principale din “Antichrist”, interpretate de Willem Dafoe şi Charlotte Gainsbourg, formează un cuplu care se mută într-o cabană izolată, pentru a jeli moartea copilului lor, dar propriile minţi proiectează un iad cu imagini înspăimântătoare.
“De acum un an am semnat un acord cu Lars pentru a face şi o versiune <catolică> a filmului, în care să scoatem anumite scene şi să le înlocuim cu altele, deoarece, altfel, filmul nu va fi vandabil în ţările din sudul Europei, Asia şi SUA”, declara, în timpul Festivalului de la Cannes, Peter Aalbaek Jensen, de la societatea de producţie Zentropa, co-fondată de regizorul danez.
Directorul Zentropa a adăugat că nu ştie, deocamdată, care scene vor fi cenzurate. El a precizat că va discuta cu distribuitorii din ţările vizate pentru a cunoaşte părerea lor în legătură cu acest subiect. Versiunea cenzurată va permite Zentropa să vândă filmul şi canalelor de televiziune.
Regizor provocator, von Trier jonglează între extreme, mixând esteticul cu moralul şi reuşind să mobilizeze spectatorii cu o forţa vizuală şi dramatismul imaginilor, comenta La Tercera în luna aprilie, după apariţia trailerului. “Provocarea este o manieră de a-i face pe oameni să gândească. Le lasă posibilitatea de a avea propria interpretare”, mărturisea regizorul, într-un documentar despre propria carieră.
Citiți principiile noastre de moderare aici!