„Confirm că Roman Polanski a fost arestat.
Autorităţile americane au lansat o
căutare internaţională în 2005,
în baza unui mandat de arestare emis în
1978”, a declarat purtătorul de cuvânt
al ministerului Justiţiei elveţian, citat de
NewsIn. Cineastul fost arestat,
sâmbătă, când a ajuns pe
teritoriul elveţian, potrivit reprezentantului
ministerului de Justiţie, care a refuzat să
divulge detaliile arestării şi locul de
detenţie. Autorităţile elveţiene
„trebuie acum să verifice dacă Polanski
poate efectiv să fie extrădat”, a
subliniat acesta, care a precizat că verificarea
ar putea dura mai multe zile. Polanski a fost arestat
la Zurich, unde urma să participe la Festivalul de
Film, pentru a primi un premiu pentru întreaga
carieră. Arestarea regizorului în
vârstă de 76 de ani s-a produs în
cadrul unei proceduri deschise de
autorităţile americane în urmă cu
30 de ani, când Polanski a fost acuzat de
relaţii sexuale cu o minoră.
Reprezentanţii Festivalului de la Zurich
şi-au exprimat, într-un comunicat de
presă, „marea consternare şi
tristeţe” pentru această situaţie,
anunţând de asemenea că au amânat
acordarea premiului pe care cineastul polonez urma
că îl primească duminică.
C.P.
Citiți principiile noastre de moderare aici!