Sandra Bullock, care în urmă cu aproximativ două săptămâni a câştigat un Glob de Aur pentru rolul din “The Blind Side”, a fost votată cea mai populară actriţă. Sandra Bullock, în vârstă de 45 de ani, considerată favorită la premiile Oscar din luna martie, a fost apreciată de cineaştii americani cu vârsta cuprinsă între 33 şi 44 de ani, mai ales de cei din sudul SUA. În clasamentul general al celor mai iubiţi actori Sandra Bullock ocupă locul al patrulea, după Clint Eastwood, Johnny Depp şi Denzel Washington.
Clint Eastwood, în vârstă de 79 de ani, care a reuşit să combine în ultimii 10 ani actoria şi regia, a fost apreciat de bărbaţii republicani şi independenţi de peste 45 de ani.
Actorul Johnny Depp ocupă locul doi în clasamentul celor mai iubiţi actori în 2009, fiind alegerea favorită a femeilor americane. Între primii zece cei mai iubiţi actori din anul 2009 se mai numără Tom Hanks, George Clooney, John Wayne, Meryl Streep, Morgan Freeman şi Julia Roberts.
Sondajul a fost realizat online în SUA între 7 şi 14 decembrie, pe un eşantion de 2.276 adulţi.
Sursa: Newsin
Citiți principiile noastre de moderare aici!