Molly Sims, colega de platou a lui Carrey, a mărturisit faptul că celebrul actor de comedie era atât de plin de energie şi de entuziasmat în timpul filmărilor la acest lungmetraj (în care joacă rolul unui bărbat care şi-a interzis să spună cuvântul „nu”), încât a sfârşit prin a se alege cu o rană destul de dureroasă.
„O anumită scenă din film cerea ca noi doi să ne ciocnim, iar Jim nu a mimat deloc această scenă, s-a ciocnit de mine, a căzut şi şi-a rupt o coastă. Totuşi, a rămas în continuare pe platou, pentru a termina filmările”, a descris Sims acest accident, mărturisind că a fost uimită de simţul umorului extrem de dezvoltat al lui Carrey, care a glumit fără încetare la filmări, iar ea a trebuit să depună eforturi mari pentru a-şi păstra calmul chiar şi în timpul scenelor serioase.
„Îmi muşcam limba şi obrajii prin interior, ca să rămân în rol şi să nu izbucnesc în râs”, a povestit actriţa.
C.P.
Citiți principiile noastre de moderare aici!