Potrivit unui studiu dat recent publicităţii una din cinci femei gravide nu este pregătită emoţional pentru a avea copii.
Studiul a fost realizat pe 1.100 de femei însărcinate care au declarat că nu se aşteptau ca pe tot parcursul sarcinii să treacă prin foarte multe stări emoţionale. Jumătate dintre femeile participante la studiu au declarat că au fost sub presiune din dorinţa de a fi „perfecte”, iar alte 44 de procente au declarat că cei din jurul lor au simţit nevoia de a le face toate capriciile şi de a le ocroti, de multe ori prea mult.
Experţii susţin că ar trebui să existe mai multe servicii care să le ofere sprijin femeilor gravide şi să le ajute să depăşească o perioadă grea din viaţa lor când se simt singure şi marginalizate.
O treime dintre femeile însărcinate au declarat că li s-au povestit despre sarcinile altor persoane sau poveşti despre sarcini grele şi groaznice astfel încât au fost foarte deranjate şi au luat acestea ca pe nişte acuze personale.
Doar 27% au declarat că s-au simţit sub presiune din cauza relaţiei cu tatăl copilului sau din cauza problemelor financiare.
Alexandra Kohler
Trimite articolul
XAm fost la planificare familiara la Maternitate,ptr. a cumpara anticonceptionale, doctorita de serviciu mi-a spus ca nu ma poate servi ptr. ca nu are cheia de la lacatul de la dulapul cu medicamente…..si ca exista o singura cheie…nu exista organizare deloc, ma tot intreb ce sfaturi mai poate da la o viitoare mamica sau la cineva care trebuie sa renunte la sarcina….cred ca ar trebui ca fetele de la acest departament sa fie testate anual psihologic…nu credeti?