Un cuplu din Austria a avut neplăcuta surpriză să trebuiască să mai aştepte încă două luni şi jumătate pentru a se putea căsători. Mireasa a încercat să facă o glumă la primărie iar atunci când a fost întrebată dacă este sau nu de acord să se căsătorească aceasta a spus „nu” în loc de „da”.
Ofiţerul stării civile a oprit imediat ceremonia fără a mai pune alte întrebări. Mireasa a încercat să îndrepte însă gluma şi să îşi ceară scuze însă, cei doi trebuie acum să mai aştepte încă două luni şi jumătate pentru a se putea căsători. De cealaltă parte, oficialii de la starea civilă au refuzat să explice de ce nu au mai oficiat nunta după ce mireasa şi-a cerut scuze, însă au declarat că aşa ceva nu au mai păţit niciodată.
Aceasta întâmplare a fost învăţătură de minte pentru tinerii austrieci care vor să se căsătorească şi au de gând să facă glume la starea civilă.
Alexandra Kohler
Citiți principiile noastre de moderare aici!