Se pare că celibatarii au mult mai multe şanse să îşi cunoască jumătatea stând în faţa calculatorului pe internet decât dacă merg la petreceri sau în vacanţe. Studiul a fost realizat pe 2.000 de persoane peste 18 ani şi a fost comandat de către o firmă britanică.
Femeile sunt cele care preiau iniţiativa în ultimul timp la prima întâlnire însă sunt şi mai zgârcite decât bărbaţii, cheltuind mai puţini bani la întâlniri. În Scoţia, media de cheltuieli la prima întâlnire ajunge la 35 de lire sterline, în Londra la circa 32 de lire sterline, iar în nord-vestul şi sud-estul Regatului, partenerii cheltuie la prima întâlnire circa 30 de lire sterline.
Pentru că s-au văzut până la prima întâlnire doar prin intermediul web-cam-ului sau doar în poze, persoanei care demonstrează la prima întâlnire că nu are bune maniere, se îmbată sau înjură ca la uşa cortului, nu i se acordă o a doua şansă. Mai au de pierdut şi persoanele care încep să povestească despre fosta, respectiv fostul, partener.
Alexandra Kohler
Citiți principiile noastre de moderare aici!