Dacă au un partener de viaţă, persoanele în vârstă, de ambele sexe, au cu 12% mai multe şanse să trăiască mai mult, indiferent dacă locuiesc în Statele Unite sau Europa, conform acestui studiu realizat de cercetătorii de la patru universităţi italiene.
Ideea că bunăstarea emoţională şi relaţiile umane contribuie la menţinerea sănătăţii este acceptată de multă vreme. Dar acesta este primul studiu care face o statistică a avantajelor oferite de căsătorie. În cazul persoanelor divorţate sau despărţite există cu 16% mai multe şanse să moară mai repede decât persoanele căsătorite, după vârsta de 65 de ani.
Avantajele persoanelor căsătorite s-au dovedit a fi constante pe parcursul studiului care a durat şapte ani.
Alexandra Kohler
Trimite articolul
Xeu cred ca obiceiurile vechi nu fac decat bine
postul este un obicei bun pentru sanatate, casatoria iata este un lucru bun, mersul la biserica este relaxant, si cred eu multe obiceiuri bune s-au uitat desi faceau bine omului, noi am ales sa ne modernizam
De ce nu se face un studiu ca asta in Romania , unde barbatii isi bat nevestele de le rup ; iar ele , la randul lor isi insala sotii cu primu mai instarit care le iese in cale