Educația prin artă, elaborarea și aplicarea de modele de socializare dezirabile pentru o lume echitabilă, sustenabilă și viabilă sau dezvoltarea subiectivității elevilor (libertate, individualitate, autodeterminare). Acestea sunt doar câteva dintre ideile de bază ale dezbaterii din cadrul celei de-a doua ediții a atelierului teoretic „Post-Educația. Pedagogii ale crizei”, eveniment găzduit de Biblioteca Județeană în 24 și 25 martie 2023. Deschiderea atelierului are loc în 24 martie, de la ora 18.00, moment în care Laura Borotea și Gabriel Boldiș (Asociația Minitremu) invită publicul la o întâlnire informală. Accesul la această întâlnire va fi gratuit.
„Se va vorbi despre activitatea Asociației Minitremu, activitate care a început acum zece ani. De asemenea, vor fi prezentate fragmente din experiența grupului, alături de câteva resurse educaționale teoretice și practice, pentru a oferi o privire de ansamblu asupra schimbărilor recente în pedagogia artistică”, spune Nita Stoica, președinta asociației „Doar Mâine”, inițiatoarea proiectului.
Pe 25 martie, de la ora 10, are loc etapa a doua a atelierului. O întâlnire ce va reuni specialiști, profesori, teoreticieni, artiști, manageri culturali și pedagogi, o întâlnire a cărei concluzii vor sta la baza unui ghid educativ ce va fi publicat în toamna acestui an. Accesul la această a doua parte a atelierului va fi permis doar pe bază de invitație.
Printre invitați se regăsesc Cosmin Moldovan (profesor de arte la Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” Arad și artist vizual), Andreia Petcu (profesor de științe la Școala Aletheea București, manager cultural Asociația Teaching by Learning), Laurian Popa (profesor design la Facultatea de Design, Universitatea Aurel Vlaicu Arad și artist vizual), Delia Popa (artist vizuală, manager cultural și educatoare muzeală, co-fondatoare și președintă a ArtCrowd – Artiști în educație și coordonatoare programe educaționale la Muzeal Național de Artă al României), Alina Roman (decan al Facultății de Științele Educației, Universitatea Aurel Vlaicu Arad), Luiza Spiridon (membră a Asociației Reaps of Development și arhitect peisagist), Marius Stoica (Biblioteca Județean „Alexandru D. Xenopol” Arad) sau Mihai Zgondoiu (profesor Facultatea de Arte și Design, Universitatea de Vest Timișoara și artist vizual).
Atelierul teoretic „Pedagogii ale crizei” face parte din proiectului „Post-educația. Pedagogii ale crizei”, o componentă a traseului Orizonturile Cunoașterii (alături de Minitremu, Asociația Foc și Pară și Kinema Ikon) din cadrul „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii” și este finanțat de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte.
Citiți principiile noastre de moderare aici!