Se va întâmpla pe malul Mureșului, la Baza Sportivă „Constructorul”, între 11 și 17 septembri. „Hai cu noi să inaugurăm cel mai nou mural din Arad, rămâi la un film, stai la o discuție sau vino la concert. Avem mai multe evenimente pregătite la Baza Sportivă Constructorul a Universității de Vest Vasile Goldiș, în cadrul noului proiect citizenit Colour Your City” – e invitația celor de la asociația Citizenit.
Seria evenimentelor începe pe 11 septembrie, cu „Making of: Mural de Wanda Hutira”. Pe 13 septembrie începe și punctul principal al Color Your City: atelierul de artă murală susținut de RECIS. Ziua de 15 septembrie aduce, de la ora 20, un artist talk cu Wanda Hutira, urmat de proiecția filmului documentar „Taming the Garden”, regizat de Salome Jashi și lansat în 2021.
Pe 16 septembrie va fi proiectat un alt documentar – „Wood”, lansat în 2020, cu regia semnată de Monica Lăzurean-Gorgan, Michaela Kirst și Ebba Sinzinger. Pelicula va fi urmată de o discuție cu Ovidiu Pîrv, de la Parcul Biodiversității Urbane Arhitect Miloș Cristea. Muzica ajunge și ea, din nou, la Constru’, pe 17 septembrie. De la ora 20 se vor purta discuții între Cătălin Lăpușcă, Claudiu Cristea și Diana Achim, despre „Remember Constru’: rockul arădean din anii 90 până azi”. Și așa cum era de așteptat, seara se încheie cu muzică rock live, adusă de cei de la Things to Come.
Recis
Membru fondator al Sweet Damage Crew, Recis este unul dintre cei mai cunoscuți artiști stradali din România. A studiat arhitectura, e pasionat de graffiti și desen încă din clasa a 8a și din 2010 este dedicat artei murale. Muralele pe care le-a semnat aduc culoare și viață, cu acea virtuozitate care a dus arta stradală din România la următorul nivel. La Arad, Recis va da viață peretelui dinspre Mureș al Bazei Sportive „Constructorul”.
Organizatorii
Organizat de asociația Citizenit, proiectul cultural este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național și de Primăria Municipiului Arad prin Centrul Municipal de Cultură Arad.
Partener al proiectului este Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!