ARAD. „Superhombre“ este documentarul lunii iunie în cadrul Club fARAD, un preambul al Festivalului internațional de film documentar cu același nume, care reia lunar o serie dintre titlurile importante ale edițiilor trecute ale festivalului.Filmul va putea fi văzut joi, 29 iunie 2023, de la ora 19.00, la Cinematograful „Arta“ din Arad, în sala mică, accesul fiind gratuit.Documentarul regizat de Lucian Mircu & Mircea Gherase îl are în prim plan pe Horia Colibășanu, un veritabil „Superhombre“: dentist, soț și tată a doi băieți și alpinist de elită în Himalaya. Timp de trei ani, echipa l-a urmărit pe protagonist în expedițiile sale, dar mai ales în sânul familiei, unde are de rezolvat chestiuni din cele mai obișnuite – pentru că sunt munți de urcat și acasă.Documentarul „Superhombre“ a fost prezentat în cadrul ediției 2020 a festivalului fARAD, după ce în faza de dezvoltare a participat la Laboratorul fARAD 2017.Despre fARADInițiat și dezvoltat ca un eveniment dedicat educării prin imagine a publicului, dar și revitalizării interesului pentru filmul de artă, Festivalul fARAD a fost lansat în 2014 la inițiativa Corinei Șuteu, președintele festivalului, și a Film ETC, în colaborare cu Centrul Municipal de Cultură Arad.Festivalul se află sub patronajul Primăriei Municipiului Arad și este produs și curatoriat de Insula 42 (anterior Asociația Film ETC – producător general Oana Radu și consultant artistic Mihai Chirilov).Co-fondatori: Mona Nicoară și 111 Film. Începând cu ediția 2019 directorul artistic al festivalului este Dimitris Kerkinos.Club fARAD este organizat de Primăria Municipiului Arad, Centrul Municipal de Cultură Arad, cu sprijinul Insula 42.
Citiți principiile noastre de moderare aici!