ARAD. Între 18 și 20 aprilie, de joi până sâmbătă, Aradul găzduiește cea de-a cincea ediție a Conferințelor Dilema, Aradul fiind, de altfel, orașul în care s-a născut și din care a pornit acest proiect cultural itinerant.
Anul acesta, oganizatorii au ales o temă mai apropiată de domeniul artelor decât de cel social sau politic, și anume „Muzica și versurile”. Cei care vor aborda această temă deosebit de ofertantă, în ordinea prezenței lor pe scenă, sunt scriitorii, criticii literari și muzicieni: Marius Chivu, Radu Vancu, Nicu Alifantis, Răzvan Mirică, Mircea Mihăieș și Mircea Cărtărescu. Ca de obicei, moderatorul evenimentelor va fi redactorul-șef al revistei Dilema, Sever Voinescu.
Cătălin Lazurca, directorul executiv al Conferințelor Dilema, a explicat alegerea temei din acest an:
”«Cântă, zeiță,…>> sunt primele cuvinte ale primului poem din literatura Europei. Și iată cum, încă de la începuturi, muzica și versurile sunt puse laolaltă. Nu știm cum erau rostite epopeile homerice de către vechii rapsozi (adică, etimologic, cei care coseau cântece unul după altul), acest lucru fiind de domeniul reconstituirii și al presupunerii. Cel mai probabil se acompaniau cu lira sau harfa, realizând ceea ce azi am numi un performance, unul care lăsa loc de improvizație, făcând mici pauze în jurul unor formule repetitive, a unor epitete recurente cu rol mnemotehnic, care ghidau astfel recitarea întinsă desigur vreme de ore în șir. O altă presupunere, deopotrivă plauzibilă, ar fi că rapsozii greci reușeau să memoreze lungile poeme tocmai pentru că asociau versurile acestora cu muzica. E o sinteză întotdeauna plăcută minții și sufletului, e formula magică a baladei, a liedului sau a hip-hop-ului. Cât despre omul contemporan, e mai rezonabil să ni-l imaginăm umplând stadioane și săli de concerte și fredonând, perfect fidel față de text, versurile cântecelor unor Leonard Cohen, Bob Dylan, Nick Cave, Vladimir Vîsoțki ori Aesop Rock, decât rostind pe dinafară poeme precum <<Țara pustie>>, <<Călărețul de bronz>>, <<Faust>> , <<Divina Comedie>> ori <<Luceafărul>>. Despre muzica poeziei, despre aceste potriviri intime de ritm și receptare, despre cum e cântată marea poezie și despre rotunjirea muzicii pop prin versuri memorabile, care fac o literatură aparte, despre toate acestea vom vorbi (și vom cânta chiar) la această ediție a Conferințelor Dilema la Arad.”
Programul Conferințelor Dilema la Arad
Conferințele vor debuta joi,18 aprilie, la ora 19:00, în Sala Regele Ferdinand a Primăriei Arad, cu ”expunerile” lui Marius Chivu și Radu Vancu despre „Sunetul poeziei”. Vineri, 19 aprilie, tot de la ora 19.00, Sala Filarmonicii de Stat Arad va găzdui concertul Alifantis & Mirică / Gemini, urmat de un dialog între Nicu Alifantis și Sever Voinescu. Biletele pentru acest eveniment sunt diponibile pe entertix.ro. Sâmbătă. 20 aprilie, tot la Sala Filarmonicii de Stat Arad, vor conferenția de la ora 19:00
Mircea Mihăieș despre „«Stilul târziu» al lui Leonard Cohen”, iar de la ora 20:30 Mircea Cărtărescu: „Poezie și destin”.
Despre organizatori
Conferințele Dilema la Arad sunt organizate și finanțate cu generozitate, încă din 2019, de Primăria Municipiului Arad prin Centrul Municipal de Cultură Arad. Partener strategic: UniCredit Bank; proiect inițiat de: revista Dilema, Grupul pentru Management și Mediere Culturală și Prietenii Dilemei; partener local: Filarmonica de Stat Arad, Sponsor: Grup West – dealer local Opel, Peugeot și Citroën.
Citiți principiile noastre de moderare aici!