„Sărbătorile creştine de primăvară au ca element central praznicul Sfintelor Paşti. Prin atelierele demonstrative pentru copii Aluaturi tradiționale de Paști și expoziția Tradiții, sărbători pascale, Complexul Muzeal Arad își propune implicarea publicului tânăr din Arad într-o ocupație casnică tradițională: pregătirea sortimentelor de aluat pentru sărbătorile pascale”, spune Bogdan Blaga, directorul adjunct al Complexului Muzeal Arad.
Dr. Gabriel Hălmăgean, cel care este, alături de dr. Sorin Sabău, curator al expoziției, spune următoarele, despre expoziție, ateliere și contextul în care acestea sunt organizate:
„Apogeul pregătirilor pentru masa de praznic este atins în Săptămâna Mare, când sunt preparate aluaturile pentru masa familiei, se vopsesc ouăle, se sacrifică animalele. Când vorbim despre mesele sărbătorești din lumea satului, pâinea albă din făină de grâu era un aliment care acompania întotdeauna celelalte mâncăruri. În gândirea tradiţională pâinea concentrează o simbolistică în totalitate benefică: bucurie, rodnicie, belşug, fertilitate, puritate. Înscrise pe o axă comună toate aceste semnificaţii explică prezenţa nelipsită a pâinii sau a colacilor în performarea secvenţelor rituale, ceremoniale sau festive din cadrul sărbătorilor tradiţionale. Indiferent că vorbim de pâinea zilnică sau de formele ei prezente la marile praznice ingredientele folosite sunt aceleași: făină, apă, sare și drojdie. Pâinea rituală pentru biserică este prezentată prin intermediul filmului documentar OBICEIURI DE PAȘTI LA ȘEPREUȘ. Se pregătesc trei tipuri de aluat pentru sărbătorile pascale: prescurile care au forma celor 5 sau 7 pâini lipite ce formează o cruce, paştile – pâini rotunde și paoșii (colaci cu împletituri din aluat deasupra). La pregătirea aluaturilor rituale participă numai femeile văduve (de cel puţin 7 ani) împreună cu prescurăriţa. Înainte de a introduce pâinea în cuptor prescurăriţa este cea care aplică cu pristolnicul, acea ştampilă rudimentară din lemn pe care sunt însemnate literele I.S.N.I.K.A., pe prescuri şi paşti. Filmul documentar surprinde toate pregătirile din Săptămâna Mare care preced praznicul Paștelui într-o localitate din Câmpia Aradului, reunite într-un obicei denumit gazda paștilor. Expoziția TRADIȚII, SĂRBĂTORI PASCALE, care va însoți evenimentul, este alcătuită din piese din colecția de etnografie a Complexului Muzeal Arad care reflectă această ocupație casnică, respectiv pregătirea pâinii, precum și prezentarea unor elemente din interiorul tradițional al județului Arad, casa fiind locul unde aveau loc toate aceste activități”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!