ARAD. Consiliul pentru Elitele Arădene, Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, sub egida Asociației Marea Lojă Națională din România, la inițiativa asociațiilor: Fraternitas 37, Concordia 271, Preparandia 345, Milan Tabacovici, Aurel Ardelean Academica, SF 6020, Casa cu Lacăt, EMERA organizează Gala Elitelor Arădene. Ajuns la ediția a IV-a, evenimentul se va desfășura în 15 martie 2025, de la ora 18:00, la Palatul Cultural din Arad, beneficiind de parteneriatul Primăriei Municipiului Arad, Consiliului Județean Arad, Filarmonicii Arad, Centrului Cultural Județean Arad precum și reprezentanților mediului academic și de afaceri.
În cadrul galei, se vor acorda șase premii în valoare de 6.000 de lei fiecare, destinate personalităților din comunitate care s-au distins prin performanțele lor excepționale: Premiul „Caius Iacob”, Premiul „Dimitrie Cameniță”, Premiul „Sever Frențiu”, Premiul „Aurel Ardelean”, Premiul „Ștefan Augustin Doinaș”, Premiul „Francisc Von Neuman”. La cele șase premii se adaugă Premiul Special GEA – noutatea acestei ediții – care se acordă unor olimpici arădeni, o fată și un băiat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!