Târg meșteșugăresc dacic, parada războinicilor daci și romani, prezentare de costume, echipament și tehnici de luptă, concerte cu Mircea Baniciu, Maria Casandra Hauși și Daniel Julean, spectacol de video mapping și statui vivante – doar câteva dintre lucrurile de care arădenii vor avea parte pe 13 mai, la Noaptea Muzeelor.
Deschiderea Nopții Muzeelor la Complexul Muzeal Arad va avea loc în curtea Muzeului de Artă Arad, de pe strada Gheorghe Popa de Teiuș 2-4, de la ora 16:00. Tot acolo, după deschidere, cu participarea Asociației Omnis Barbaria, vor avea loc „primele confruntări dintre daci și romani”, un prim episod de reenactment. Până la ora 2:00, în curtea muzeului va rămâne deschis un târg meșteșugăresc dacic, cu ateliere demonstrative de turnat bronz, confecționat cămăși de zale, țesut, fierărie, olărit, dar și demonstrații de dansuri antice.
De la ora 16:30 va începe și un concert cu Maria Casandra Hauși, „purtătoare de seamă a doinei româneşti”, laureată a Marelui Premiu și a Trofeului „Maria Tănase”. Născută la Baia Mare, a prins de la bătrânii locurilor meșteșugul „horilor în grumaz”, făcând doina cunoscută în întreaga Europă.
La 17:30, de la Muzeul de Artă va începe o paradă a războinicilor daci și romani, pe traseul strada Horia-Bulevardul Revoluției-Parcul Copiilor. Noaptea Muzeelor va continua în Parcul Copiilor cu „marea bătălie de pe Mureș”, reenactment ce va cuprinde avansarea romanilor și rezistența dacică, al doilea conflict daco-roman și negocieri și schimb de prizonieri. Pe tot parcursul serii, vor fi prezentate costumele, echipamentele și tehnicile de luptă ale dacilor și romanilor.
Folk cu Mircea Baniciu
La ora 19:30 va începe un recital de muzică folk oferit de artistul arădean Daniel Julean, urmat, de la ora 20, de un concert folk oferit de Mircea Baniciu. Născut la Timișoara, Baniciu s-a remarcat în muzica românească la începutul anilor 1970, când a devenit vocalist al formației Phoenix. Din 1977 a început o carieră solo, iar în 1992, alături de Florian Pittiș, Mircea Vintilă și Vlady Cnejevici, a fondat formația Pasărea Colibri.
Tot în Parcul Copiilor, începând cu ora 21:15, din jumătate în jumătate de oră, vor avea loc spectacole de video mapping, până la ora 00:45.
Expozițiile deschise
Muzeul arădean a pregătit expoziții speciale de Noaptea Muzeelor 2023. De la ora 16:00 se va deschide, la Muzeul de Artă Arad, prima expoziție Art Safari la Arad. Este vorba despre expoziția de artă contemporană „Irina Dragomir. Roșu, galben și albastru”, curatoriată de Alexandru Rădvan. Tot la Muzeul de Artă vor fi deschise și Galeria de artă românească – curator Adriana Pantazi și kinema ikon: kimaera – curator Călin Man. O expoziție specială va fi dedicată artistului plastic Onisim Colta, plecat anul trecut dintre noi: Expoziția de artă contemporană „Nașterea lumii. Onisim Colta” – curatori Ioan Colta și Adriana Pantazi.
La Muzeul de Științe ale Naturii (Palatul Cultural – intrarea dinspre Parcul Copiilor) va fi deschisă expoziția Zestrea minerală a României, curatoriată de Sorin Prisăcariu, Alexandra Sîngeorzan, Ioan Bereș și Camelia Patko. Tot acolo va fi proiectat și filmul „Cronicile misterioase ale Muzeului” și va avea loc un atelier de cuvinte pentru cei mici, cu Giorgiana Popan.
Muzeul de Istorie îi așteaptă pe arădeni cu expoziția „Tezaur 1848/49. Repere din Colecția de relicve a muzeului arădean” – curator Felicia Oarcea, expoziția „Arad – Decembrie 1989” – curator Adelina Stoenescu, dar și cu un stand de prezentare al instituțiilor de cultură din județ.
La Pinacoteca muzeului va fi deschisă expoziția de artă europeană curatoriată de Adriana Pantazi, iar la Sala Clio va fi deschisă expoziția ROMLAG 1945-1965, curatoriată de Irina Hasnaș.
Intrarea gratuită
Toate expozițiile vor fi deschise între orele 16:00 și 02:00, iar intrarea va fi gratuită. Organizată la Arad de Complexul Muzeal Arad, Noaptea Muzeelor îi are ca parteneri pe cei de la Rețeaua Națională a Muzeelor din România, Consiliul Județean Arad, Artmark, kinema ikon, Muzeul de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare, Muzeul Ororilor Comunismului în România, Asociația Culturală Omnis Barbaria și Atelier de cuvinte.
Trimite articolul
XFelicitari Aradon, asa ar trebui sa prezentati, anticipat, evenimentele importante pentru oras!