În regia Teodorei Petre, spectacolul spune povestea unui cuplu fericit, sau poate de fapt aflat în pană de iubire, dorind ori să se căsătorească, ori să se despartă, care poposește într-un mic orășel aflat fie la malul mării, fie la poalele muntelui. Cei doi nu primesc nicicum răspunsurile pe care le caută, ci pe cele de care au nevoie, iar sursa lor nu este deloc cea la care s-ar fi așteptat. O comedie romantică plină de surprize, lacrimi și râsete înlăcrimate.
Spectacolul – o comedie romantică – reprezintă o remarcabilă întâlnire între generații, între Ionel Mihăilescu, unul dintre cei mai apreciați actori ai generației sale care nu mai are nevoie de nicio prezentare, Aida Economu, cunoscută publicului larg datorită rolurilor sale de pe micile și marile ecrane, dar și din teatru, și Alexandru Chindriș, un tânăr actor aflat în plină ascensiune.
Accesul la spectacolul de miercuri, 6 iulie, de la ora 20, se face pe bază de bilet. Prețul unui bilet de acces la spectacolele din cadrul Teatrului de Vară este de 5 lei. Biletele pot fi achiziționate de la sediul Centrului Cultural Județean Arad (str. Gh. Barițiu, nr. 16) luni și marți, între orele 09.00 – 16.00, și miercuri, între orele 09.00 – 16.00 și 18.00 – 20.00, pentru spectacolul din săptămâna respectivă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!