„Nu va exista o separare, ci va fi un singur
campionat în 2010. Am ajuns la un acord în
privinţa reducerii costurilor”, a afirmat
Mosley, la finalul reuniunii Consiliului Mondial al
FIA, de la Paris. FIA şi FOTA se află
în conflict de mai multe
săptămâni privind regulamentul din
2010, impus de forul internaţional, care
oferă echipelor libertate din punct de vedere
tehnologic cu condiţia să aibă un buget
limitat la 40 milioane de lire sterline (45 milioane de
euro) pe an.
Echipele din FOTA au anunţat, joia trecută,
că refuză condiţiile impuse de FIA
pentru 2010 şi că intenţionează
să creeze un campionat paralel. „Principalii
piloţi, staruri, mărci, sponsori, promotori
şi companii istoric asociate cu cel mai
înalt nivel al sportului automobilistic vor face
parte din acest nou campionat”, anunţa FOTA.
D.L.
Citiți principiile noastre de moderare aici!