Mercedes a cumpărat, la sfârşitul anului trecut, 45,1 la sută din echipa campioană mondială Brawn GP, iar monoposturile au preluat renumele de “săgeţi argintii”, după maşinile de curse ale mărcii germane din anii 30 şi 50. Piloţii echipei vor fi doi germani, septuplul campion mondial Michael Schumacher şi Nico Rosberg.
„Noi suntem Nationalmannschaft-ul Formulei 1. Vrem să fim campioni mondiali şi să avem cea mai bună maşină, dar nu înseamnă că aceste rezultate vor veni din primul an. Suntem o echipă nouă, lăsaţi-ne ceva timp”, a spus Zetsche.
„Este extraordinar să revin în F1 şi să fac parte din această echipă. Sunt surprins de frumoasa reacţie a fanilor cu privire la revenirea mea. Imi oferă un sentiment plăcut şi o puternică motivaţie”, a spus Michael Schumacher.
Pricipalul sponsor al echipei conduse de Ross Brawn este compania petrolieră malaysiană Petronas, iar Aabar, un grup de investiţii din Abu Dhabi, deţine 30 la sută din acţiunile team-ului.
L.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!