Deţinătorul titlului mondial, britanicul
Lewis Hamilton, va lupta pentru a-şi apăra
laurii cuceriţi anul trecut, când a devenit
cel mai tânăr campion din istoria Formulei
1, dar şi primul campion de culoare. Totuşi,
se pare că noul monopost McLaren, pe care îl
va pilota Hamilton, nu este suficient de rapid,
aşa că va fi foarte interesant de
urmărit dacă la 1 noiembrie vom avea parte de
o nouă ordine mondială în Formula 1.
Modificări nu sunt foarte multe la nivelul
concurenţilor. Singurele echipe dispărute,
faţă de anul trecut, sunt Honda şi Super
Aguri, după ce constructorul japonez a decis
să se retragă din Formula 1. Fosta Honda a
devenit acum Brawn GP, după ce a fost
preluată de omul de afaceri Ross Brawn.
Schimbări esenţiale au intervenit,
însă, la nivelul regulilor de ordin tehnic,
scopul lor fiind, potrivit organizatorilor
competiţiei, creşterea nivelului de
spectaculozitate şi reducerea costurilor. Cea mai
importantă modificare care urma să fie
implementată viza schimbarea modalităţii
de atribuire a titlului mondial, însă FIA a
renunţat în cele din urmă la acordarea
titlului după numărul de curse
câştigate, rămânând valabil
punctajul.
Sezonul 2009 începe în acest week-end cu
Marele Premiu al Australiei, de la Melbourne, şi
se va încheia pe 1 noiembrie, la Abu Dhabi.
Ediţia din acest an a Campionatului Mondial
cuprinde zece echipe pe grila de start.
D.L.
Citiți principiile noastre de moderare aici!