Numeroasele schimbări la nivelul regulamentului
competiţiei atrag din nou privirile spre lumea
Formulei Unu, al cărui regalul se va deschide
în Australia, pe circuitul din Melbourne Park. Nu
mai poate fi vorba de favoriţi sau de outsideri,
Formula 1 se află în faţa unei noi ere,
totul porneşte de la zero. Loviţi în
plin de criza financiară, oficialii au schimbat
masiv regulamentul şi, pentru a face
competiţia mai spectaculoasă, au decis ca
numărul victoriilor, şi nu punctajul, să
decidă campionul mondial din acest an.
Deţinătorul titlului, Lewis Hamilton,
întâmpină reale probleme cu monopostul
din 2009, acesta fiind prea încet. De altfel,
în testele libere din Spania, britanicul a
ieşit ultimul. Cea mai mare surpriză a
acestei perioade a reprezenatat-o Brawn GP, o
echipă încropită în ultimul
moment, la care mecanicii au muncit din greu şi
echipa a scos timpi surprinzători în testele
de la Jerez.
Vineri, 27 martie, se deschide sezonul 2009, cu testele
libere din Australia, urmând ca
sâmbătă, de la ora 8.00 să fie
calificările, iar cursa va avea loc duminică,
de la ora 9.00.
D.L.
Citiți principiile noastre de moderare aici!