Dominarea lui Liverpool a fost categorică, iar ocaziile mari nu s-au lăsat aşteptate. Dirk Kuyt a fost angajat perfect în careul mic de Mascherano, dar olandezul a trimis inexplicabil peste poartă. Spaniolii puteau şi ei lovi prin Kun Aguerro, dar argentinianul a intrat într-un unghi mort şi a irosit o şansă bună.
Englezii s-au bucurat pentru scurt timp în minutul 32, dar tuşierul a anulat golul lui Agger, marcat cu capul, pe motiv de ofsaid. Chiar când părea, însă, că Atletico va intra cu scorul dorit la cabine, Liverpool a dat lovitura. Era minutul 44 când Benayoun a centrat pe jos, iar Aquilani a şutat din prima la colţul scurt, bătându-l pe portarul de doar 19 ani, De Gea.
Liverpool a fost ofensivă şi în al doilea mitan, iar Aquilani a fost aproape de un nou gol pentru “cormorani”, în meciul în care a înscris pentru prima oară pe Anfield. Simao ar fi putut marca şi el pentru Atletico, dar şutul violent a trecut peste transversală în minutul 71. Sfârşitul timpului regulamentar a fost mai puţin animată, cele două echipe temându-se de un gol decisiv marcat chiar când revenirile sunt aproape imposibile.
Odată începute prelungirile, englezii au fost irezistibili. Benayoun şi-a intrat în rol şi a făcut ravagii. Mai întâi a înscris în minutul 95, cu un şut perfect la colţul lung după ce fusese angajat de Lucas, iar apoi a ratat mai două ocazii mari la poarta lui De Gea. Cu toate acestea, Quique Sanchez Flores a echilibrat repede jocul şi, prin introducerea lui Jurado în teren şi-a adus echipa în atac. Mai întâi atacantul nou-intrat a jucat la nici o palmă de bară, iar apoi spaniolii au detonat bomba pe Anfield. În minutul 103, Reyes a recuperat mingea în careul advers, a pasat-o la Forlan iar uruguayanul a înscris al 21-lea său gol al sezonului, aducându-şi echipa în postură de calificare.
Trupa lui Rafa Benitez avea o nevoie disperată de gol, dar tot Atletico a trecut agonizant de aproape de o nouă reuşită în minutul 112, dar Simao a trimis puţin peste transversală.
Formaţiile de joc:
Liverpool: Reina, Mascherano, Carragher, Agger, Johnson, Gerrard, Lucas, Benayoun, Aquilani, Babel, Kuyt. Rezerve: Cavalieri, Kyrgiakos, Ngog, Degen, El Zhar, Ayala, Pacheco
Atletico Madrid: De Gea, Valera, Dominguez, Perea, Antonio Lopez, Reyes, Paulo Assuncao, Raul Garcia, Simao, Aguero, Forlan. Rezerve: Sergio Asenjo, Camacho, Jurado, Salvio, Juanito, Ujfalusi, Cabrera
Antena3.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!