„Am demonstrat că suntem cei mai buni din România. Am demonstrat că CFR nu e o stea căzătoare. În 2002, când am pornit la drum, puţini credeau în noi. Acum am demonstrat că CFR e ca Făt Frumos: creşte într-un an cât alţii în zece”, a spus preşedintele campioanei.
Mureşan a declarat că speră ca în scurt timp echipa să fie între primele trei din România ca număr de simpatizanţi şi le-a promis fanilor că, în sezonul viitor, echipa se va bate şi pentru calificarea în optimile Ligii Campionilor.
„Deja suntem pe locul patru, după cum am citit într-un studiu de specialitate. E drept, cu un procentaj mai mic al suporterilor faţă de Steaua sau Dinamo. Sper ca prin seriozitate să ne atragem şi mai mulţi fani. Sperăm ca în sezonul viitor să reuşim să ieşim din grupele Ligii Campionilor sau să avem un parcurs cât mai lung în Liga Europa”, a mai declarat Mureşan.
Îl vor pe sârbul Vujadinovic
Campioana României, CFR Cluj caută să se întărească pentru Liga Campionilor.
Cel vizat de oficialii din Gruia este fundaşul Nikola Vujadinovic de la Udinese, dorit cu insistenţă pentru sezonul următor.
Preşedintele Iuliu Mureşan a luat deja legătura cu omologul său de la Udinese pentru a negocia împrumutul sârbului la Cluj.
A.H.
Citiți principiile noastre de moderare aici!