“Aştept în 20 mai să se ridice legea şi după aceea o să vedem. Până acum, am trei oferte, vreau să le analizez şi să o aleg pe cea mai bună. Dar mai e mult până la un transfer. Momentan, sunt de acord cu Rapid. Sincer să fiu, aceste oferte mi-au dat puţină putere. Deocamdată sunt doar zvonuri, nu e nicio ofertă concretă. Dar vă spun sincer că au întrebat de mine şi acum există negocieri. Cred că a pus şi Tamaş o vorbă bună pentru mine. Eu cred că m-aş adapta acolo, vorbesc toată ziua cu Tamas la telefon”, a spus Dacian Varga, potrivit prosport.
Selecţionerul României, Răzvan Lucescu, este şi el de acord că Tamaş trebuie să îşi găsească repede un angajament şi să înceapă să joace din nou la nivel înalt pentru a nu se pierde.
“Varga trebuie să joace pentru că are o vârstă şi, dacă această situaţie continuă, riscă să se piardă. Este foarte păcat, deoarece el era în anturajul echipei naţionale şi eu unul chiar mă bazam pe el”, a precizat Lucescu.
Antena3.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!