„Obstinaţia cu care preşedintele Dragomir a tot afirmat că «Rapidul este în culpă» mă face să fiu convins că, de fapt, este vorba de o manevră premeditată, pusă în practică cu bună ştiinţă, cu minuţiozitate şi cu un sânge rece demn de o cauză mai bună. Ei bine, acest personaj care una face şi alta spune este preşedintele pe care noi, oamenii implicaţi în fotbal, l-am ales să ne apere interesele cu integritate, imparţialitate, profesionalism, tact şi echilibru. Una ne-am dorit, alta avem”, spune oficialul rapidist.
George Copos îl contrazice pe Dragomir care afirmase că nu s-a antepronunţat în cazul Varga – Bălan, citând o declaraţie a acestuia făcută într-o emisiune TV.
„Iată, de exemplu, ce a făcut în realitate cel care îşi binemerită supranumele de Corleone. Iată cum i-a «supărat» naşul Dragomir (şi aici nu ştiu ce să iau în calcul: sensul pur religios al relaţiei dintre naşul Dragomir şi finul Chivorchian sau vreo altă accepţie a acestui cuvânt?) pe cei de la Timişoara: afirmând cu nonşalanţă la GSP TV Plus pe 10 martie, înainte de orice pronunţare a vreunei comisii legal constituite: «Nu vor avea nici o şansă la Lausanne. Fac pariu cu Copos. Dacă e ca mine, să îmi dea ceasul lui. Jucătorii n-au nici o vină, dar regulamentul trebuie respectat. Ei nu aveau drept de joc cu Poli Timişoara. Vizele de la LPF nu erau valabile»”, mai afirmă Copos pe blogul său.
L.S.
Citiți principiile noastre de moderare aici!